Bine ati venit pe site-ul orasului Ungheni!
Am visat un om care s-a
prezentat la judecata lui Dumnezeu. Vezi, Domnul meu - îi spunea
- eu am urmat legea ta, n-am făcut
nimic necinstit, rău sau mârşav. Mâinile mele, Doamne, sunt curate. Fără îndoială - i-a răspuns Bunul Dumnezeu - dar mâinile
tale mai sunt şi goale!” Amintiţi-vă şi celebra pildă a talanţilor,
când, înaintea unei călătorii îndelungate un om şi-a chemat
slugile, împărţindu-le 5 talanţi, 2 talanţi, respectiv un talant,
fiecăruia după puterea lui. Iar după multă vreme, la întoarcere
făcând socotelile, cel care a primit 5 talanţi a mai agoisit lângă
ei 5, la fel cel care primise 2 talanţi, doar cel care primise unul
singur avea acum aceeaşi sumă ca la început, pierzându-l şi pe
acesta în favoarea primului. Iar textul Evanghelic ne precizează
“tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce
are i se va lua.”
La o primă vedere ar putea părea nedreaptă pilda, spusă
aici pe scurt, dar semnificaţia ei, fără a mă erija într-un bun
înţelegător al textului, este una profundă. Am fost înzestraţi cu
daruri, fiecare din noi, unii au voce bună, alţii sunt puternici, alţii
sunt foarte inteligenţi, unii sunt frumoşi, alţii au talent în afaceri
sau administrare. Fiecare din noi are obligaţia de a folosi aceste
daruri de a le înmulţi pentru binele său şi al semenilor săi, de la
cei care au primit mai mult se aşteaptă mai mult, de la cei care au
primit mai puţin, după măsura şi puterile lor.
Avem datoria de a împărtăşi semenilor noştri ceea ce avem
mai bun, ce ştim mai bine să facem, avem datoria de a ne feri
să ne mândrim cu talentele şi calităţile noastre, avem datoria de
a nu-i dispreţui pe cei mai puţin înzestraţi decât noi. Aceste reguli funcţionează în familie, în comunitate, nu doar pentru că noi
suntem sau pretindem a fi creştini, ci pentru că ele sunt în firea
lucrurilor. Poate că aceste timpuri nu sunt cele mai propice nouă,
poate că nu sunt cele mai fericite însă soluţiile nu lipsesc. Haideţi
să facem toţi ceea ce ştim cel mai bine în folosul comunităţii noastre, să arătăm că ne pasă cu adevărat, să criticăm mai puţin şi să
oferim soluţii în schimb. Doar aşa, indiferent de cel care astăzi
este primar, indiferent de greutăţile acestor vremuri, comunitatea noastră va fi mai puternică
Gânduri pentru o comunitate puternică
Am visat un om care s-a prezentat la judecata lui Dumnezeu. Vezi, Domnul meu - îi spunea - eu am urmat legea ta, n-am făcut nimic necinstit, rău sau mârşav. Mâinile mele, Doamne, sunt curate. Fără îndoială - i-a răspuns Bunul Dumnezeu - dar mâinile tale mai sunt şi goale!” Amintiţi-vă şi celebra pildă a talanţilor, când, înaintea unei călătorii îndelungate un om şi-a chemat slugile, împărţindu-le 5 talanţi, 2 talanţi, respectiv un talant, fiecăruia după puterea lui. Iar după multă vreme, la întoarcere făcând socotelile, cel care a primit 5 talanţi a mai agoisit lângă ei 5, la fel cel care primise 2 talanţi, doar cel care primise unul singur avea acum aceeaşi sumă ca la început, pierzându-l şi pe acesta în favoarea primului. Iar textul Evanghelic ne precizează “tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.”
La o primă vedere ar putea părea nedreaptă pilda, spusă aici pe scurt, dar semnificaţia ei, fără a mă erija într-un bun înţelegător al textului, este una profundă. Am fost înzestraţi cu daruri, fiecare din noi, unii au voce bună, alţii sunt puternici, alţii sunt foarte inteligenţi, unii sunt frumoşi, alţii au talent în afaceri sau administrare. Fiecare din noi are obligaţia de a folosi aceste daruri de a le înmulţi pentru binele său şi al semenilor săi, de la cei care au primit mai mult se aşteaptă mai mult, de la cei care au primit mai puţin, după măsura şi puterile lor.
Avem datoria de a împărtăşi semenilor noştri ceea ce avem mai bun, ce ştim mai bine să facem, avem datoria de a ne feri să ne mândrim cu talentele şi calităţile noastre, avem datoria de a nu-i dispreţui pe cei mai puţin înzestraţi decât noi. Aceste reguli funcţionează în familie, în comunitate, nu doar pentru că noi suntem sau pretindem a fi creştini, ci pentru că ele sunt în firea lucrurilor. Poate că aceste timpuri nu sunt cele mai propice nouă, poate că nu sunt cele mai fericite însă soluţiile nu lipsesc. Haideţi să facem toţi ceea ce ştim cel mai bine în folosul comunităţii noastre, să arătăm că ne pasă cu adevărat, să criticăm mai puţin şi să oferim soluţii în schimb. Doar aşa, indiferent de cel care astăzi este primar, indiferent de greutăţile acestor vremuri, comunitatea noastră va fi mai puternică.
Ioan Covrig,
|
