Personalități locale

IOAN COVRIG – NONEA

     Ioan Covrig Nonea s-a născut la Ungheni, pe 26 octombrie 1909. Aici urmează clasele primare, după care devine elevul Liceului “Al. Papiu Ilarian”, pe care îl absolvă în anul 1928. În continuare, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității “Regele Ferdinand I” din Cluj, unde va obține diploma de licență.

   În anul 1932, este numit ca profesor la Gimnaziul ”Sf. Vasile” din Blaj, iar mai apoi, în 1936, este transferat la Liceul ”Principele Nicolae” din Sighișoara, funcționând în învățământ cu intermitențe până în anul 1952.

   A fost membru al Mițcării Legionare, fiind numit pentru o scurtă perioadă prefect de Târnava Mică (1940). În 1941 este mobilizat și trimis pe frontal de est, unde a luptat la Porțile Stalingradului, iar apoi în Divizia 20 Infanterie pentru dezrobirea Ardealului. Pentru bravura de care a dat dovadă în luptă, i-a fost conferită medalia ”Bărbăție și Credință”, cu spada.

   Debutează în volum în volum în anul 1970, cu lucrarea ”Noțiuni de compozție și stil”, apărută la Editura Didactică și Pedagogică, care materializează preeocupările sale filologice, fiind apreciată unanim de critica timpului.

     Merită, de asemenea, amintită contribuția sa la ”Monografia județului Târnava Mare”, la care colaborează cu capitol bine documentate privind potențialul vital al populației, comerțul, industria și aspect sociologice din viața satului. Din păcate, moartea premature, survenite la 20 ianuarie 1972, va face ca numeroase studii ale sale, din domenii diverse (filologie, filosofie sau psihologie generală), să rămână în manuscris, așteptându-și răbdătoare editorul.

 

 

   EMIL DRĂGAN

 

       Emil Drăgan este, de departe, cea mai reprezentativă personalitate a învățămntului primar și gimnazial din Ungheni, atât ca durată a activității didactice, de peste 30 de ani, dar mai ales pentru eforturile sale în zona culturală, națională și politică. De asemenea, a avut un rol essential, pe plan local, în eforturile de înfăptuire a marii Uniri, precum și la condolidarea ei, prin funcțiile deținute pe plan județean: subinspector școlar, membru al Consiliul Județean Mureș și membru al Despărțământului Târgu Mureș al Astrei.

   S-a născut la 5 mai 1886, în localitatea Tătârlaua din județul Alba. După absolvirea Școlii Normale din Blaj, a fost numit învățător la școala confesională din localitatea Bicaz (1904). În anul următor este învățător în localitatea Corbu, din județul Harghita. Din acest an se înscrie în Desparărțământul Ciuc al Astriei, unde a desfășurat o intense activitate pe tărâm cultural.

         În 1906 se transferă în localitatea Ungheni, unde, până la pensionarea de boală din anul 1934, va depune toate eforturile în pregătirea tinerilor de aici și din împrejurimi.

   Activează în despărțământul Târnaveni al Astrei, până în anul 1918, apoi în despărțământul Târgu-Mureș unde, din anul 1922, devine membru pe viață.

   Ca învățător la școala confensională din comuna Ungheni, a fost preocupat nu numai de pregătirea elevilor și a tinerilor, dar a desfășurat o consistentă activitate în plan cultural și național, pentru apărarea drepturilor românilor din zonă. Au rămas remarcabile conferințele ținute în numeroase localități din cadrul despărțământului Târgu-Mureș al Astriei, unde, pe lângă tematica pedagogică, abordează și tematica națională. Se înscrie în Partidul Național Român, forță politică implicată în lupta pentru realizarea unității naționale și unirea Transilvaniei cu România.

În ceea ce privește rolul pe care l-a jucat Emil Drăgan, în zona Ungheni, a constituirea Consiliului Național Român și a Gărzii Naționale Române, organisme decisive în realizarea unirii Transilvaniei cu România, putem spune că acesta a fost unul determinat.

   După intrarea României în Primul Război Mondial, se înrolează ca ofițer în armata română, participând la campania de eliberare a întregii, Transilvanii, precum și la ofensiva declanstă în vederea răsturnării regimului comunist din Ungaria, instaurat de Bela Kun. După ocuparea Budapestei, ca un bun cunoscător al limbii maghiare rămâne o vreme aici, ca translator și mediator între oficialitățile române și cele maghiare.

   Revenind la catedră în Ungheni (1920), pentru activitatea desfășurată este avansat în scurt timp ca subrevizor școlar (1924), răspunzând de învățământul primar din plasa Mureșului de Jos până în anul 1934, când, din cauza unei boli de ochi, a fost nevoit să se pensioneze. În perioada când a îndeplinit funcția de subrevizor școlar, Emil Drăgan a participat și și-a adus aportul la deschiderea de noi școli omânețti de stat.

   În paralel, el a desfățurat și o intensă activitate politică. Ca memru P.N.R., iar din anul 1926 al Partidului Național Tărănesc, a participat atât la alegeri județene, cât și parlamentare.

     Între anii 1930-1934, a fost membru al Consiliului Județean Mureș și a participat la alegerile parlametare din anii 1926,1927,1928.

     Pentru meritele sale deosebite în sfera culturală și politică, a fost răsplătit cu Ordinul ”Coroana României” în grad de Cavaler și Medalia ”Răsplata muncii pentru construcții școlare”, clasa I.

     S-a stins din viață la 10 iunie 1962, în municipiul Târgu Mureș.

 

 

DUMITRU IACOB

            Printre oamenii de seamă născuți la Ungheni, se numără și Dumitru Iacob, geolog și profesor universitar, cercetător științific al domeniului.

     Născut la 17 iulie 1906, urmează cursurile primare în localitatea natală, iar pe cele secundare la Liceul ”Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mures. Pasiunea pentru științele naturii și cunoașterea fluentă a limbii franceze, îl determină să plece la studii în Franța, unde se înscrie la Facultatea e Științe Naturake din Nancy, iar apoi la Paris, unde l-a avut ca profesor pe F.Fallot, încheindu-și în mod strălucit studiile, ca șef de promoție.

   Reîntors în țară (1932), a fost profesor la Orăștie, unde fondează și o colecție de mineralogie și arheologie, iar mai apoi ajunge Seminarul Pedagogic din Cluj. În 1945, își susține teza de doctorat cu tema ”Contribuții la cunoașterea cretaciului superior în regiunea Geoagiul de Jos (Hunedoara) și Valea Vinții (Alba)            ”.

   După această dată, activitatea sa didactică se va derula în cadrul Catedrei de geologie a universității clujene.

   Ca rezultate notabile ale muncii sale de cercetare, menționăm elaborarea a numeroase rapoarte priviind resursele de gipsuri și argile refractare în bazinul Văii Almașului, precumși a mai multor studii privind alimentarea cu pă a orașelor Turda și Aiud.

   Profesorul Dumitru Iacob este primul geolog care atestă prezența albianului în regiunea Văii Mureșului. A Îndeplinit funcția de decan al Facultății de geologie-geografie din cadrul universității clujene. De asemenea, a fost inspector la Ministerul Minelor și consilier al Centralei de Gaz Metan Mediaș.

 

 

IOAN IACOB

 

     S-a născut la 10 aprilie 1891, în Ungheni. Urmează Institutul Pedagogic din Blaj (1909-1912). La 21 iunie 1913 obține Diploma de învățător pentru școlile primare.

   Vreme de 5 ani (1913-1918), cu data de 1 septembrie 1918, este numit învățător la Scoala confesională din Lăureni, județul Mureș.

     Ca mulți patrioți români, se implică nemijlocit în lupta pentru întregirea României. În Adunarea electorală a cercului Miercurea Nirajului, care s-a desfășurat în noiembrie 1918 la Târgu-Mureș, a fost ales ca delegat al acestui cerc pentru a participa la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, Ca și Ioan Botoș-Haioș, și Ioan Iacob s- a numărat printre cei 1.228 de delegați care au semnat actul Unirii Transilvaniei cu România.

   După Unire, se întoarce la catedră, activând în continuare la școala din Lăureni, până la 31 iulie 1919. Începând cu 1 august același an, este numit învățător la Școala Primară de Stat ”Mihai Eminescu” din Tâaargu-Mureș, iar din anul 1934 este directorul acestei școli, până în septembrie 1940, când Județul Mureș a căzut sub ocupația horthystă. În cei patru ani dificili care au urmat, a fost învățător în comuna Voiniceni. După eliberare, de la 1 ianuarie 1945 până la 31 august 1948, este învățător definitiv la Școala Elementară română nr.2 din Târgu Mureș.

   În 1948, încep epurările din învățământ, iar cadrele didactice sunt mutate dintr-o localitate în alta. Astfel, Ioan Iacob va funcționa ca învățător la Fânețe (1948-1949), Scoala Eementară nr. 5 Târgu Mureș (1949-1951) pedagog la Școala Medie ”Metalugica” din Târgu-Mureș (1951-1953), pedagog și profesor suplinitor la Liceul ”Al.Papiu Ilarian” și Școala Agricolă. S-a pensionat de la această ultimă școală, în anul 1962. S-a stins din viață la 15 iulie 1969, în municipiul Târgu-Mureș.

 

 

MIHAI NATEA

 

   A văzut lumina zilei în localitatea Oarba de Mureș, în anul 1909.

   Școala primară o urmează în satul natal. La vârsta de 20 de ani, în anul 1929, absolvă Școala Normală de băieți din Târgu-Mureș. În anii care vor urma, va funcționa ca învățător în Șincai, Teleac, Tirimioara, Oarba de Mureș, Cașva, Săclud și Bahnea, iar din 1949 până la pensionare la Școala Generală din Ungheni.

   În anul 1960 absolvă Institutul Pedagogic din Târgu-Mureș, specialitatea științelea naturale-geografie.

   În cei peste 20 de ani cât a fost încadrat la Școala Generală din Ungheni, din care ultimii 14 ani ca director, s-a evidențiat și impus prin pasiune și probitate profesională, prin promovarea unor înalte trăsături etice, morale și patriotice. În tot acest timp, a fost preocupat și de aspectele legate de activitatea culturală a elevilor și a cadrelor didactice, inclusiv pentru organizarea de spectacole artistice.

S-a bucurat de un deosebit respect din partea colegilor, a elevilor și a comunității. S-a stins din viață pe 6 iunie 1984 și este înmotmântat la Ungheni.

 

 

NYARADY ERASMUS GYULA

 

   Strălucit reprezentant al științei botanice românești, membru al Academiei Române, Nyarady Erasmus Gyula a văzut lumina zilei în Ungheni, la 7 aprilie 1881. Școala primară o face la Tunelul Cojocnei, iar 4 clase secundare în Târgu-Mureș, trecând apoi pentru ultimele 4 clase la Școala Normală din Cluj. Rămâne un an ca pedagog în Reghin, după care urmează Institutul Pedagogic Superior din Budapesta, timp în care se va îndrepta spre studiul plantelor

   În 1903, participă în calitate de student la o excursie în Munții Tatra, ocazie cu care îi uimește pe colegii și profesorii săi cu cunoștințele sale de botanică. În 1904, este numit profesor în Kesmaroc (Cehoslovacia), unde va lucra timp de 7 ani și unde va explora din punct de vedere botanic întreaga zonă cuprinsă între Munții Tarta și Marea Adriatică.

   Dorul de locurile natale îl va readuce în Târgu-Mureș, unde lucrează ca profesor până în 1922, când este invitat la Cluj, în calitate de conservator al colecțiilor botanice de la Universitate. De aici cutreieră țara în lung și în lat, adunând 2.900 de plante pe care le studiază și care vor face obiectul a numeroase studii și activități de cercetare științifică. Publică prestigioase reviste românești și din țara vecină, Ungaria, lucrări despre flora adriatică, a Munților Tatra, a Munților Rodnei, Făgărașului și a Bucegilor.

   În anul 1914 publică lucrarea ”Flora de primăvară și de vară în imprejurimile Târgu-Mureșului”. Impune în circuitul internațional mișcarea floristică și fitogeografică, prin publicații precum ”Flora Romaniae Exsiccata” și prin Buletinul Grădinii Botanice din Cluj”.

   În 1948 este ales membru titular al Academiei Române și i se atribuie coordonarea elaborării lucrării de referință în domeniu: ”Flora Republicii populare Române”, avînd un colecti de 16 colaboratori de marcă. Rezultatul a fost unul cu totul remarcabil, concretizt printr-o ediție cuprizând 12 volume, însumând peste 8.000 de pagini.

Pentru meritele deosebite, a fost răsplătit cu numeroase ordine, medalii și diplome obținute atât în România, cât și în strainătate. S-a stins din viață la 85 de ani, în Cluj, la 10 iunie 1966.

   ”Academicianul Nyarady este creator la școală. El a răspândit cu generozitate în jurul său lunga sa experiență și bogata sa știință, dînd astfel exemplu de ceea ce trebuie să fie un adevărat savant. El este educatorul și îndrumătorul unei întregi generații de botaniști” – sunt cuvintele de recunoștință și apreciere ale acad. G. Ionescu-Sisești, contemporanul său, care l-a stimat și respectat cum se cuvine.

 

 

 

IOAN OLARU

 

   S-a născut departe de România, în Indianapolis (SUA), din părinți români care emigraseră acolo. Nu după mult timp, revine cu întreaga familie în țară, astfel că școala primară o va face în Ungheni. Se înscrie apoi la școala de ucenici din cadrul Liceului Industrial din Târgu-Mureș, cu profilul mecanic auto.

   După absolvire, se angajează ca mecanic auto la un atelier din Târgu-Mureș, perioada în care se inițiază și se antrenează ca motociclist. În septembrie 1940, pentru a scăpa de teroarea horthystă, se refugiază peste granița vremelnică. După 1944 se întoarce în Târgu-Mureș, unde practică în continuare activitatea de mecanic auto, iar în timpul liber și pe ceea de motociclist sportiv.

   Înzestrat cu un talent deosebit pentru sporturile cu motor pe două roți, din anul 1948 se evedențiază prin câștigarea unor concursuri naționale. Tenacitatea la antrenamente, la concursuri și viața sportivă exemplară i-au permis să participe și să câștige multiple întreceri naționale și internaționale de motociclism, la toate categoriile (150, 250, 350, 500 de cm cubi și nelimitat). A concurat cu succes la concursuri de regularitate, viteză, ștafetă, circuit închis, trasee de coastă. În perioada 1948-1957, a obținut multiple titluri naționale la concursurile defațurate în întreaga țară (București, Târgu-Mureș, Câmpulung-Muscel, Brăila, Ploiești, Sfântu Gheorghe), dar și de peste hotare, din Polonia, Biulgaria, Germania etc. A fost legitimat la Clubul sportiv de motociclism din Târgu-Mureș și la clubul Dinamo București.

 

 

 

VICTOR TUFAN

 

Personalitate marcantă a vieței spirituale din comuna Ungheni, s-a născut la 19 mai 1881 în localitatea Sânmiclăuș, județul Alba. Tatăl său, George Tufan, era preot în acea localitate. Școală primară a urmat-o în localitatea natală, iar gimnaziul superior din Blaj l-a absolvit în 1900, urmând apoi teologia. După absolvire, în 1905, este numit preot la Pogăceaua, unde va rămâne doar un an.

În 1906 este numit preot paroh în comuna Ungheni, unde va funcționa până în octombrie 1948, cu o întrerupere de 4 ani (1940-1944), cauzată de refugiul provocat de ocuparea Ardealului de Nord de către autoritățile horthyste, în urma Dictatului de la Viena. În toamna anului 1918, participă la mișcarea națională pentru desăvârșirea unității românești, fiind ales președintele Consiliului Național Român Cedrcual Târgu-Mureș. A avut un rol deosebit de important în constituirea Gărzii Nașionale, formată din 26 membri.

După Unire, este numit membru în comisia permanentă a județului Mureș-Turda pentru perioada 1923-1925, făcând parte din Secțiunea Instrucțiunii Poporale, Comisia economică și Comisia Agronomică a plăștii Mureșul de Jos. Pe plan local, este membru de drept în consiliul comunal (1926-1940), membru în biroul de mobilizare și comitetul agricol comunal.

 În luna septembrie a anului 1940, după Dictatul de la Viena, odată cu instalarea administrației horthyste, preotul Tufan, impreună cu familia, este maltratat și expulzat, locuind temporar la Lugoj, la Reșița și la Ceala, lânga Arad.

   Cu data de 18 mai 1942 este numit paroh în comuna Adămuș, cu Filia Dâmbău, unde va funcționa până la reîntoarcerea din refugiu (octombrie 1944). După interzicerea cultului greco-catolic (octombrie 1948), începe perioada de șicanări și privațiuni pentru preotul Victor Tufan și familia sa. Pentru a nu le produce greutăți copiilor, și-a predate Sfatul Popular pământul ce-l avea în Ungheni (14,5 ha arabil și 4,6 ha fânețe), conform Decretului nr. 308/1953. Tot în același an, 1953, a fost obligat să-și părăsească casa, dându-i-se o altă locuință, total necorespunzătoare.

Urmărit mereu organelle repressive ale timpului, deși nu a mai activat ca preot greco-catolic, este nevoit să părăsească localitatea Ungheni și să se stabilească la Lipova, la una din fiicele sale. Acolo a și decedat la 15 aprilie 1957.

 

 

EMIL VICIU

 

Între dascălii formați de exigență școală pedagogică blăjeană se numără și Emil Viciu, eminent profesor, pedagog și publicist, plecat prematur din această lume, dar care a lăsat celor ce i-au urnat exemplul său de erudiție, cinste, dăruire și disciplină.

Descendent din familia preotului greco-catolic Basiliu Viciu, Emil a văzut lumina zilei în Ungheni, la 26 august 1863. Tot aici, frecventează cursurile școlii primare, după care cele gimnaziale le urmează mai întâi la Târgu Mureș, apoi la Blaj. Benefeciar al unei burse, se înscrie la Facultatea De Teologie din Budapesta, unde urmează și cursurile reale de fizică și matematică. Obține diploma în teologie, iar după doi ani, în 1888, și pe cea de profesor , în urma unui examen susținut la Cluj.

În 1889 este hirotonit ca preot, după care este numit profesor la Gimnaziul din Blaj și prefect de studii la această instituție. Se stinge prematur din viață, la numai 49 de ani, în 1912. Cei de peste 20 de ani petrecuți la catedră îl consacră pe Emil Viciu ca pe un remarcabil profesor și un înzestrat pedagog, iubit și stimat de colegi și elevi.

A elaborat numeroase manuale școlare sau a participat, în calitate de colaborator, la realizarea acestora: Fizică, 1898; Geometria pentru gimnaziul superior, 1900; Aritetica de G. Vlassa, ed. A II-a, 1899; Fizica poporală de Ilie Chirilă, ed. a II-a, 1896; Fizica pentru clasa a VII-a și a VIII-a (traducere); Algebra pentru clasele IV-VIII, 1896. A fost, de asemenea, colaborator al mai multor publicații blăjene (”Unirea”,”Foaia scolasticii”), scriind articole de educație pentru tineret, cu conținut moral și științific.

   Un fost elev, artistul și istoricul Ioan Georgescu, aduce un ultim omagiu profesorului său în revista ”Unirea” : ”Rar profesor și superior care să fi avut atâta autoritate înainte elevilor;o privire, un gest, o vorbă erau de ajuns să impună disciplina cea mai desavârșită și celor mai neastâmpărați băieți. Această putere din știința și caracterul său întreg întemeiat pe o rară religiozitate.”

 

 

IOAN OROS alias RUSU

 

S-a născut la 4 martie 1824, în localitatea Vidasău, județul Mureș. A fost unul dintre cei mai neînfricați luptători pentru drepturile românilor din Transilvania și impotriva acceptării unirii Transilvaniei cu Ungaria, hotărâtă la 15 martie 1848, la Pesta. A fost, de asememea, cancelist la Târgu-Mureș, numărându-se rintre colaboratorii apropiați ai lui Avram Iancu. De altfel, în perioada Revoluției de la 1848 din Transilvania, datorită temperamentului său energic și hotărât, a fost numit viceprefect, iar apoi prefect.

S-a stins din viață la venerabila vărstă de 85 de ani, pe 8 martie 1909.

   

  

    

  

        

   

  

 

   

  

   

    

    

    

  

 

Redimensionarea fontului
Contrast