Ziua Eroilor, Ungheni

Discursul primarului orasului Ungheni, Victor Prodan:

Începând din anul 1920, Ziua Eroilor a fost comemorată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paști.

Astăzi, 9 iunie 2016, este o zi plină de încărcătură emoţională şi spirituală, întrucât comemorăm şi omagiem eroii neamului românesc şi sărbătorim Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos.

La ceas de mare sărbătoarea creştină şi naţională îi omagiem pe cei care de-a lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului, al patriei şi al dăruirii de sine.

Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunităţii sau ale patriei mai presus decât propriile interese.

Prin acţiunile întreprinse în situaţiile istorice dificile pe care le-a traversat poporul şi țara noastră în trăirea sa milenară în acest spaţiu binecuvântat, au contribuit la continuitatea noastră ca naţie.

Astăzi suntem datori şi onoraţi, în acelaşi timp, să îi omagiem pe cei care s-au dovedit a fi cei mai bravi apărători ai neamului românesc şi ai interesului naţional, care s-au jertfit pentru o Românie mai bună.

Precum Iisus le-a spus ucenicilor săi în momentul Înălţării: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” aşa eroii noştri au fost şi rămân trup şi suflet din România.

Marele istoric Nicolae Iorga spunea: ,,Cine uită, nu merită!,,- motiv pentru care în această zi trebuie să ne îndreptăm gândul spre cei care și-au dat viața pentru țară și neam.

Vă mulţumesc pentru prezență, vă doresc toate cele bune și fie ca cele mai bune gânduri să ne îndrume spre realizarea binelui comun în ţara noastră.

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!”