Lucrări de pregătire a suprafețelor și conservare!

Lucrările de pregătire a suprafețelor care urmează să beneficieze de modernizare în ceea ce privește Drumul Comunal 124 Vidrasău-Șăușa, au ajuns la stadiul de conservare din cauza condițiilor meteorologice prezente.
„Din cauza vremii mai capricioase din ultimele zile suntem nevoiți să trecem lucrările de modernizare aferente DC 124 Vidrasău-Șăușa, în stadiul de conservare, până când vremea ne va permite să înaintăm cu procedurile și etapele specifice.
Reprezentanții companiei prestatoare a lucrărilor din teren, m-au asigurat că lucrările vor fi derulate conform planificărilor, iar dacă vom avea parte de condiții meteorologice mai prielnice, lucrările vor putea fi continuate încă de la începutul anului 2024!”, a declarat primarul orașului Ungheni, domnul Victor Prodan.
Săptămâna aceasta s-a procedat la continuarea lucrărilor de săpături a terasamentelor, pregătire a șanțurilor de scurgere și consolidare a porțiunilor de drum instabile.