Lucrări, pe străzile Ungheniului!

Locuitorii Orașului Ungheni și cei ai localităților aparținătoare devin în aceste zile beneficiarii unor căi de acces rutiere și pietonale noi, modernizate sau reabilitate. Lucrările fac parte dintr-un amplu proiect de modernizare a orașului – ”Modernizarea unor străzi din orașul Ungheni”.

Conform contractului încheiat în luna Iulie a anului 2020, lucrările începute o lună mai târziu se desfășoară în vederea creșterii calității nivelului de trai a locuitorilor.

Planurile administrației locale care vizează infrastructura, sunt cuprinse în proiectul anterior amintit cu un număr de 21 de străzi din zona rurală și urbană, respectiv:

– strada Catedralei, strada Bisericii, strada Rozelor, strada Iasomiei, strada Mecanizatorilor, strada Mălinului, strada Nucilor, strada Rapsodiei, strada Florilor, strada Salcâmului, strada Magnoliei, strada Prieteniei, strada Viitorului din localitatea Ungheni;

-strada Paroște, strada Busuiocului, strada Eroilor, strada Înfrățirii, strada Păcii din localitatea Vidrasău;

– strada Delniței, strada Înfrățirii, strada Cap-ului din localitatea Morești.

În aceste zile lucrările continuă în zona Gării, strada Nucilor, strada Rapsodiei, strada Florilor și respectiv pe strada Mălinului, acolo unde prestatorii lucrărilor au ajuns la un stadiu apropiat de momentul finalizării.

Următoarele investiții din acest segment extrem de important pentru dezvoltarea și întreținerea unui climat economic ridicat, vor avea ca obiectiv cuprinderea a altor peste 20 de străzi administrate de către Primăria Ungheni într-un proiect la fel de amplu de modernizare.

Biroul de presă al Primăriei Orașului Ungheni