Orașul Ungheni, în straie de sărbătoare!
Tradiția și bucuria sărbătorilor, s-au resimțit astăzi din plin în orașul Ungheni!
Așa cum în fiecare an administrația locală i-a obișnuit pe locuitorii orașului și pe cei ai satelor aparținătoare, astăzi sute de ungheneni, moreșteni, vidrăseni, locuitori ai Cerghidului, Cerghizelului, Șăușei și ai localității Recea, au ajuns în fața primăriei pentru a se bucura de inaugurarea iluminatului festiv!
” În fiecare an am încercat să fim aproape de locuitorii noștri, să păstrăm datina bradului împodobit și obiceiul sosirii Sfântului Moș Nicolae, înaintea copiilor!
Doresc să le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit anul acesta, pentru aplecarea spre comunitate și trecând cu gândul peste toate cele trăite, să transmit tuturor Sărbători fericite și liniștite, alături de familie și de cei dragi!”, a transmis domnul Victor Prodan, primarul orașului Ungheni.
Colindele au răsunat, la baza bradului proaspăt amplasat iar momentul culminant l-a regăsit pe Moș Nicolae, în mijlocul copiilor orașului!
„Bucuria sărbătorilor de iarnă se simte cel mai bine în preajma și alături de oameni, alături de prieteni și în familie. Același lucru se întâmplă în orașul nostru, în fiecare an!
Alături de copii, de părinți, frați și bunici, cu toții am colindat, ne-am bucurat de iluminatul special pregătit și bineînțeles de prezența unui simbol al acestor sărbători, ‘Moșul’, așa cum cei mici l-au strigat!
Mă bucur că am fost încă odată toată comunitatea împreună, iar cu acest prilej ne-am felicitat reciproc și ne-am urat: Sărbători fericite!.”, a declarat viceprimarul orașului Ungheni, domnul Radu Florian Daniel.
Un minunat foc de artificii a iluminat cerul și fețele tuturor celor prezenți stârnind zâmbete și uimire, ca mai apoi întreg centrul orașului să prindă viață după pornirea iluminatului festiv stradal!