Ziua Eroilor a fost marcată în orașul Ungheni într-o manieră specială. 

  Un survol-omagiu adus de un elicopter IAR 330 Puma M/ NATO, prezența la sol a reprezentanților a două instituții de forță din județele învecinate – Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, dar și a studenților militari de la Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” Sibiu, a completat întregul tablou al evenimentului.         
 
  „Suntem onorați că putem fi astăzi alături de cetățenii orașului Ungheni. Comemorarea eroilor patriei reprezintă de fiecare dată un moment solemn. Ne bucură faptul că putem contribui la desfășurarea acestui eveniment și în județul Mureș.”, a conchis cpt.cdor. Alin Cioba, Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.         
   
Primarul orașului Ungheni, domnul Victor Prodan a transmis următoarele:          
 „Dragi locuitori ai orașului Ungheni, domnilor consilieri locali, stimați părinți spirituali ai comunității noastre, mă bucur nespus de faptul că reușim an de an să ne strângem în jurul monumentelor noastre, de faptul că încercăm să ducem mai departe tradiția, să învățăm din istoria noastră și să insuflăm celor mai mici patriotismul și iubirea de țară.           
  Astăzi, avem alături de noi copiii noștri, astăzi ne putem bucura de această zi minunată cu cele mai optimiste gânduri, astăzi este momentul să simțim și să mulțumim celor care s-au jertfit pentru noi, în timpuri nu atât de liniștite.            
Din păcate, începem să uităm să apreciem ceea ce avem, ceea ce suntem, iar acest lucru trebuie constientizat pentru ca mai apoi să și reacționăm. Astăzi, cu prilejul Zilei Eroilor, fac un apel catre dumneavoastră, dragi invitați, dragi concetățeni ai mei, să fim mai buni, mai mândri că suntem români și mai demni ca niciodată!”, a transmis Victor Prodan, primar al orașului Ungheni.
    
După momentul intonării imnului național de către interpretul Ovidiu Furnea și slujba religioasă de comemorare a eroilor căzuți, corul Andantino format din elevi ai Școlii Gimnaziale „Emil Drăgan” din orașul Ungheni și coordonat de profesor Dana Suciu a completat momentul omagial, depunerea coroanelor la Monumentul Eroilor din localitatea mureșeană, fiind momentul final al întregului eveniment.