General
Orașul Ungheni, colaborator reprezentant al județului Mureș, pentru Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”!
„Un moment extrem de important pentru militarii, aviatorii și totodată pentru noi, românii din Transilvania și chiar din întreaga țară.
40 de ani de activitate prin care fiecare dintre noi am fost în siguranță, ne-am simțit protejați în comunitățile din care facem parte, iar astăzi avem șansa să le mulțumim eroilor în uniformă albastră pentru eforturile depuse în tot acest timp.
Ne bucură colaborările pe care le-am avut în ultima perioadă de timp, ne-am bucurat în 2021 de survoluri aeriene în zilele de sărbătoare din partea reprezentanților Bazei 71, ne-am bucurat și anul acesta de prezența aviatorilor în orașul Ungheni atât cu prilejul acelorași momente festive, cât și cu prilejul unei expoziții statice organizate de 1 Iunie, unice în județul Mureș cel puțin în ultimii 30 de ani, ne bucurăm și acum de invitația pe care orașul Ungheni a onorat-o cu deosebită stimă și respect, într-un moment atât de însemnat pentru aviația militară.
Le doresc multă putere de muncă aviatorilor români, aceiași determinare și profesionalism și totodată mulțumiri conducerii Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” pentru deschiderea de care ne-am bucurat până în aceste momente. La mulți ani!”, a transmis Victor Prodan, primarul orașului Ungheni.
Ansamblul Folcloric HORA, din nou în prim-plan!
Un moment festiv, plin de emoție și dăruire, care a strâns aplauze la unison!
Despre asta a fost vorba marți – 07.06.2022, în cadrul Căminului Cultural al orașului Ungheni, acolo unde Ansamblul ‘HORA’ al orașului, coordonat de interpretul Ovidiu Furnea, a revenit pe scenă după o pauză de mai bine de 2 ani, cauzată de pandemia COVID 19!
Prezentarea roadelor muncii depuse în ultimele 4 luni de activitate de anul acesta, a fost una de succes, iar munca coregrafilor și în special a talentaților prichindei, a fost apreciată așa cum se cuvine de către spectatorii prezenți în sală.
Protagoniștii prezenți pe scenă au fost următorii:
• Ansamblul Folcloric ‘Hora’ Ungheni
• Ansamblul Folcloric ‘Flori Mureșene’
• Carina Avram, interpret muzică populară
• Roxana Dencze, David Răduț, Irina Cătană și Andrada Pașcan, mici interpreți de muzică populară
Deși aceasta a fost ultima ieșire pe scenă în fața publicului până la începerea vacanței de vară în luna August, micii artiști de la Ansamblul ‘Hora’ Ungheni, își continuă repetițiile alături de coordonatorii și coregrafii lor începând cu luna Septembrie.
Cursurile sunt organizate cu titlu gratuit, fiind susținute atât de Consiliul Local Ungheni cât și de primarul orașului, domnul Victor Prodan. Acestea se desfășoară în cadrul Căminului Cultural Ungheni atât pentru copiii cu vârsta minimă de 5 ani cât și pentru adolescenți!
Ziua Eroilor a fost marcată în orașul Ungheni într-o manieră specială.
Un survol-omagiu adus de un elicopter IAR 330 Puma M/ NATO, prezența la sol a reprezentanților a două instituții de forță din județele învecinate – Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, dar și a studenților militari de la Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” Sibiu, a completat întregul tablou al evenimentului.
„Suntem onorați că putem fi astăzi alături de cetățenii orașului Ungheni. Comemorarea eroilor patriei reprezintă de fiecare dată un moment solemn. Ne bucură faptul că putem contribui la desfășurarea acestui eveniment și în județul Mureș.”, a conchis cpt.cdor. Alin Cioba, Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
Primarul orașului Ungheni, domnul Victor Prodan a transmis următoarele:
„Dragi locuitori ai orașului Ungheni, domnilor consilieri locali, stimați părinți spirituali ai comunității noastre, mă bucur nespus de faptul că reușim an de an să ne strângem în jurul monumentelor noastre, de faptul că încercăm să ducem mai departe tradiția, să învățăm din istoria noastră și să insuflăm celor mai mici patriotismul și iubirea de țară.
Astăzi, avem alături de noi copiii noștri, astăzi ne putem bucura de această zi minunată cu cele mai optimiste gânduri, astăzi este momentul să simțim și să mulțumim celor care s-au jertfit pentru noi, în timpuri nu atât de liniștite.
Din păcate, începem să uităm să apreciem ceea ce avem, ceea ce suntem, iar acest lucru trebuie constientizat pentru ca mai apoi să și reacționăm. Astăzi, cu prilejul Zilei Eroilor, fac un apel catre dumneavoastră, dragi invitați, dragi concetățeni ai mei, să fim mai buni, mai mândri că suntem români și mai demni ca niciodată!”, a transmis Victor Prodan, primar al orașului Ungheni.
După momentul intonării imnului național de către interpretul Ovidiu Furnea și slujba religioasă de comemorare a eroilor căzuți, corul Andantino format din elevi ai Școlii Gimnaziale „Emil Drăgan” din orașul Ungheni și coordonat de profesor Dana Suciu a completat momentul omagial, depunerea coroanelor la Monumentul Eroilor din localitatea mureșeană, fiind momentul final al întregului eveniment.














