Informații publice

Spații de cazare, pentru refugiații ucraineni!

La inițiativa primarului orașului Ungheni și a consilierilor locali ai PNL, o mare parte a Consiliului Local Ungheni și-a asumat în contextul socio-politic actual, găzduirea unor familii de refugiați din Ucraina.
Mai exact, 13 consilieri locali (toți cei 9 consilieri PNL, 3 consilieri ai PMP și 1 consilier din partea PSD) alături de domnul Victor Prodan, vor depune toate eforturile necesare, la nevoie, în vederea oferirii condițiilor necesare pentru cazarea și întreținerea temporară a 14 familii refugiate din țara vecină, aflată în stare de război.
Amintim totodată răspunsul unităților de cazare de pe raza U.A.T. Ungheni la apelul îndreptat de către autoritățile locale în urmă cu 2 zile. Astfel, 3 operatori economici/persoane juridice, și-au manifestat disponibilitatea în oferirea unor spații de cazare în vederea găzduirii a peste 35 de persoane refugiate din Ucraina – situație care a fost prezentată și autorităților județene!
Merită aprecierea comunității noastre pentru acest efort: Hotel Concrete, Terra Luxury Events, dl.Iulian Damian!

CAIET DE SARCINI SERVICII DE AUDIT FINANCIAR pentru proiectul Electrificare case Cerghizel cod proiect 2021.1588115

CAIET DE SARCINI

MANAGEMENT PROIECT

PROIECTARE SI ASISTENTA TEHNICA

1 MARTIE cu mărțișor, în școlile de pe raza U.A.T. Ungheni!

1 Martie 2022 a însemnat pentru toți elevii și preșcolarii orașului Ungheni și ai localităților aparținătoare, un moment de bucurie!
Copiii vor continua tradiția șnurului roș-alb din prima zi de primăvară și datorită mesajului pe care îl promovăm an de an, la nivelul instituțiilor de învățământ administrate.
Cei mai mici locuitori ai noștri, ne-au surprins și de această dată cu mărțișoarele lor ‘hand-made’ pe care le-au oferit cu zâmbetul pe buze, reprezentanților Primăriei orașului Ungheni!
O primăvară minunată, tuturor!

Disponibilitate spații de cazare refugiați, la nivelul persoanelor juridice de pe raza U.A.T. Ungheni!

🇷🇴🤝🏼🇺🇦 În vederea susținerii eforturilor naționale de primire a refugiaților ucraineni în unități de cazare de pe raza teritoriului țării noastre, venim înaintea persoanelor juridice care dispun de spații de cazare și care își desfășoară activitatea pe raza U.A.T. Ungheni, cu rugămintea de a transmite pe orice cale (la sediul primăriei, prin e-mail oficial, pe pagina web sau pe pagina de facebook), potențiala disponibilitate de cazare, a unor persoane aflate în această situație!
🇷🇴🤝🏼🇺🇦Așteptăm informațiile amintite, până marți – 01.03.2022 inclusiv, astfel încât dacă situația o va impune, autoritățile locale să poată acționa cât mai prompt în atribuirea spațiilor de cazare care vor fi oferite cu titlu gratuit, persoanelor provenite de pe teritoriul Ucrainei.